De ce sa folosesti uleiuri? Cum sa iti ajuti parul sa creasca mai repede? Ce trucuri sa folosesti? Ce ulei este potrivit pentru asta? Iata raspunsurile!
Cele mai bune produse de ingrijire a parului sunt cele pe baza de uleiuri esentiale, acestea au cele mai bune rezultate. Uleiurile pentru par sunt cel mai bun remediu pentru hranirea intensa a parului, indiferent de tipul de par pe care il ai si chiar si pentru parul gras. Uleiurile esentiale ajuta la dizolvarea sebumului, hidrateaza parul, lupta impotriva matretii si stimuleaza cresterea si regenerarea parului.
Uleiurile speciale pentru par din comert au in compozitie o baza care este de obicei un ulei presat prin diferite metode si o combinatie de uleiuri esentiale. Acestea din urma fiind ecologice si naturale se evapora direct in par dupa aplicare, iar parul ramane neted pana la urmatoarea aplicare. Tocmai de aceea cel mai recomandat ar fi sa folosim produsul in starea sa naturala si nu cel prelucrat daca ne dorim efecte mai bune.
Ce sunt uleiurile esentiale?
Uleiurile esentiale sunt extracte concentrate obtinute prin distilare dintr-o varietate mare de plante aromatice, flori, coaja fructelor, lemn sau radacini. Un ulei esential natural este cel care este extras prin metode mecanice, distilare sau presare la rece, fata de uleiurile esentiale nenaturale, extrase prin diverse metode cu solventi chimici, si care nu au nici pe departe efectele vindecatoare ale uleiurilor esentiale naturale.
Sincer pana in urma cu doi ani habar nu aveam ca exista uleiuri esentiale, uleiuri volatile si mai stiu eu ce fel de uleiuri. Pentru mine uleiul era ulei si atat. Dar diferenta este una mare atunci cand vine vorba sa pui pe corpul tau ceva natural care vine din natura, sau ceva extras cu ajutorul unor chimicale.
Dintre cele mai folosite de mine sunt cele de la Mayam, mai exact uleiul de argan, uleiul de lime, uleiul de lavanda si nu in ultimul rand cel de menta.
Uleiuri esentiale benefice pentru par
Exista foarte multe tipuri de uleiuri esentiale care sunt foarte benefice pentru parul tau, si mai jos am detaliat proprietatile fiecaruia dintre ele.
Uleiul de ricin este un remediu excelent pentru cresterea firelor de par Acesta are o putere mare de regenerare, combate caderea parului si intareste radacina parului. Folosit cu regularitate, uleiul de ricin ajuta podoaba capilara sa devina mai lucioasa, mai fina si mai rezistenta.
Uleiul de masline este unul dintre cele mai populare ingrediente naturiste din tratamentele de infrumusetare. Acesta hraneste intens firele, oferindu-le stralucire, vitalitate si rezistenta, avand efect vitaminizant pentru scalp.
Uleiul de migdale este un remediu naturist care calmeaza mancarimile si hidrateaza puternic pielea capului, totodata fiind un remediu de succes impotriva matretii. Persoanele cu dermatita seboreica le este recomandat acest ulei. Uleiul de migdale poate fi folosit atat simplu prin masari usoare ale scalpului, cat si adaugat in tratamente cu alte uleiuri de par.
Ulei de cocos este printre cele mai bune solutii pentru eliminarea matretii. Acesta este ideal pentru scalp uscat deoarece il hidrateaza si il hraneste intens.
Uleiul de avocado ajuta la indesirea parului, il face mai matasos si plin de volum iar aceste aspecte fac uleiul de avocado sa fie ideal pentru par vopsit pentru ca previne deteriorarea lui. Uleiul de avocado contine magneziu, cupru, fier, acid folic, aminoacizi si vitaminele A, D, E si B6.
Uleiul de argan este unul dintre cele mai valoroase uleiuri de par. Acesta face minuni pentru parul tern si ars deoarece repara si hraneste intens firele afectate de diferiti factori externi precum radiatii UV, poluarea sau instrumente de coafare folosite in exces. Uleiul de argan protejeaza parul, ajuta la recapatarea stralucirii si ii reda vitalitatea.
Uleiul de jojoba hidrateaza si ajuta la cresterea firului de par. Se aplica 10 picaturi la radacina si se lasa timp de 10 minute sa actioneze dupa care se clateste din abundenta cu apa calda. Uleiul de jojoba este hipoalergenic si nu afecteaza structura parului sau a pielii scalpului
Uleiul de menta aplicat pe scalp prin masaj va ajuta la cresterea parului. Uleiul de menta poate fi iritant pentru scalp, deci diluati-l in prealabil, proportia o picatura de ulei la o lingura de apa.
Uleiul de lavanda a fost folosit timp de secole pentru a preveni chelia si pentru a stimula cresterea parului datorita agentilor antibacterieni puternici care calmeaza si vindeca infectiile scalpului. De asemenea, uleiul de lavanda este eficient si impotriva matretii si adauga volum parului.
Ulei de radacina de brusture ajuta la calmarea iritatiilor scalpului, imbunatateste circulatia sangelui la nivelul foliculului pilos si ajuta la cresterea rapida si sanatoasa a firului de par. Uleiul din radacina de brusture furnizeaza fotisteroli naturali si acizi grasi esentiali care intaresc radacina firului de par si impiedica subtierea si caderea acestuia.